O oră pentru sănătate

Fundația Medpark lansează un nou proiect de informare și promovare a sănătății – “O oră pentru sănătate”. Proiectul este destinat publicului larg și, în mod special, persoanelor sau rudele persoanelor cu diagnostic de boli cardiace, vasculare, diabet – pacienți care fac parte din grupurile de risc și pentru alte afecțiuni. 

Pacienții cronici, care urmează tratamente pe termen lung, periodice sau permanente, deseori au tendința să le amâne, să le întrerupă sau să le neglijeze. Totodată, tratamentul unui diagnostic cronic presupune nu doar administrarea de medicamente, dar și schimbarea stilului de viață, adoptarea unui regim alimentar special. De aceea, informarea și educarea corectă a pacientului pot avea un impact semnificativ asupra evoluției bolii și pot preveni afecțiuni mult mai grave în timp.

Informații practice, din surse veridice

Proiectul “O oră pentru sănătate” este realizat cu suportul echipei de medici de la Spitalul Internațional Medpark, care sunt la curent cu cele mai actuale practici disponibile în lume. În fiecare zi apar noi studii despre eficiența tratamentelor, noi ghiduri, protocoale și scopul medicilor noștri este să le urmărească pentru a le aduce la cunoștința pacientului, în beneficiul său. 

Într-o epocă cu acces nelimitat la informații, deseori contradictorii, asigură-te că alegi sursele corecte!

Cele mai grave afecțiuni pot fi prevenite!

Atunci când boala se depistează prea târziu, se acutizează sau se transformă într-o urgență medicală este cel mai mare regret al pacienților și al medicilor. Studiile arată să majoritatea bolilor cardiovasculare pot fi prevenite, complicațiile diabetului pot fi evitate, iar multe alte afecțiuni pot fi depistate timpuriu și tratate cu succes dacă suntem atenți la semnalele organismului.

O oră pentru sănătatea ta

Sesiunile de informare din cadrul proiectului “O oră pentru sănătate” vor fi structurate astfel încât să acopere cele mai răspândite patologii cu care se confruntă populația într-o manieră cât mai simplă prin exemple practice și pe înțelesul tuturor. 

Rezervă-ți o oră în fiecare a doua zi de miercuri din lună, de la 15.00, pentru a fi informat despre sănătatea ta și a celor dragi.

Cum poți participa?

Sesiunile de informare se vor desfășura online pe perioada pandemiei și vor fi publicate pe pagina de Facebook a Fundației Medpark.

O oră poate face diferență considerabilă pentru starea sănătății tale și a celor dragi. Investește-o corect! Urmărește-ne și abonează-te gratuit la evenimentele noastre!

Pentru mai multe detalii accesează Regulamentul proiectului.