Rezultatele primei etape a proiectului “Vindecare prin artă”. 17 fotografi au contribuit cu lucrări pentru instituțiile medicale din țară

09 dec., 2020

Arta are nu doar puterea de a trezi admirație, dar și de a insufla anumite stări de spirit, efectul său terapeutic fiind utilizat în medicină pentru susținerea procesului de vindecare. Fundația Medpark a lansat proiectul „Vindecare prin artă” pentru a promova acest concept în Republica Moldova și a crea o colecție de fotografii, care să poată fi folosite de către instituțiile medicale din țară.

Un strop de lumină și culoare pentru starea de bine a pacienților

Într-un an plin de provocări ne dorim mai mult ca oricând să ne îndreptăm gândurile spre lucruri pozitive, să vedem frumusețea naturii și să apreciem fiecare clipă. Mai mulți fotografi din țară au răspuns la apelul Fundației Medpark și au transmis peste 150 de lucrări proprii, empatizând astfel cu pacienții, dar și personalul medical care urmează să beneficieze de pe urma acestui proiect. Comisia proiectului, alcătuită din psihoterapeut, medic, fotograf și reprezentanții fundației au evaluat lucrările în conformitate cu regulamentul anunțat și au selectat 31 de fotografii.

Le mulțumim tuturor autorilor acceptați în proiect: Alina Patras, Andrew Neceai, Constantin Plugari, Daniel Bunescu, Irina Ricova, Ivan Bezvusceac, Marin Ganja, Nicoli Vrabie, Olga Morari, Olga Ternavskaia, Simion Parubin, Valentin Pascari, Valeria Otgon, Valeriu Gribincea, Veronica Botea, Victor Sacaliuc, Vlaicu Bunduchi. Accesează galeria completă de fotografii pe link.

Fotografiile selectate vor fi expuse într-un spital public din țară

Următoarea etapă a proiectului va consta în amenajarea unor spații dintr-o instituție medico-sanitară publică, cu finanțarea Fundației Medpark. La fel, și alte instituții medicale din țară pot aplica pentru utilizarea imaginilor în spațiile destinate pacienților. Solicitarea poate fi transmisă pe fundatia@medpark.md.  

Apelul către fotografi rămâne deschis

Dacă dorești să susții proiectul în calitate de fotograf, trimite-ne fotografiile care îți aparțin cu drept de autor și care consideri că se potrivesc proiectului pe adresa fundatia@medpark.md, însoțite de datele tale de contact. Vezi Regulamentul proiectului cu informații despre procedura de aplicare și modul de utilizare a fotografiilor pe acest link

Fiecare fotografie donată proiectului „Vindecare prin artă” va însemna emoții pozitive atât pentru pacienți și familiile lor, cât și pentru personalul medical.