Concluzii despre impactul COVID-19 asupra organismului prin prisma medicului internist din cadrul proiectului "Grijă pentru colegi"

23 oct., 2020

În spatele proiectul „Grijă pentru colegi” stă o echipă de cel puțin 10 persoane. Împreună au reușit să elaboreze un program menit să evalueze consecințele infectării cu virusul COVID-19. Unul dintre specialiștii dedicați proiectului este și medicul internist, Angela Selivanov. Anume ea este doctorul la ușa căruia ajung beneficiarii după efectuarea tuturor investigațiilor medicale și de laborator. Rezultatele sunt discutate, analizate, iar recomandările nu întârzie să apară.

Cum ați selectat investigațiile și evaluările necesare în cazul pacienților care au suportat infecția COVID-19? 

Așa cum Spitalul Internațional Medpark nu are experiență proprie în genstionarea bolnavilor cu infecția COVID-19, am consultat publicațiile instituțiilor internaționale de specialitate prezentate de: Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), Administrația pentru Alimentaţie și Medicamente, SUA (FDA). Practica acestor organizații a fost preluată și adaptată realităților noastre, astfel încât am reușit să elaborăm o listă de investigații și evaluări menite să ne vorbească despre starea generală a organismului, care a suportat infecția cu virusul COVID-19. 

Efectele noului coronavirus sunt de durată. Cunoaștem bine că infecția manifestată în forme moderate și severe poate avea consecințe asupra organelor cum sunt plămânii, ficatul, inimia, rinichii, starea cărora este analizată în cadrul acestor evaluărilor medicale. 

Ce includ aceste investigații? 

Pachetul de evaluare a sănătății în cazul beneficiarilor proiectului „Grijă pentru colegi” include un șir de investigații medicale și de laborator. Printre acestea se numără: 

  • Analiza generală a sângelui
  • Analizele biochimice și PCR, care denotă prezența unui proces inflamator
  • ECG și ECO cordului
  • Spirografia și Testul de mers 6 minute (la necesitate)
  • CT pulmonar
  • Consultul și evaluarea medicului internist
  • Consultul medicului cardiolog (la necesitate)
  • Consultul psihoterapeutului

Medicul internist este acel specialist care evaluează starea pacienților după efectuarea investigațiilor medicale și de laborator. Care sunt principalele concluzii? 

Pe durata proiectului „Grijă pentru colegi” am reușit să evaluăm aproape 300 de pacienți și am evidențiat următoarele: 

  • Majoritatea pacienților, la o lună de la suportarea infecției aveau probele hepatice mărite. Una dintre cauze ar fi tratamentul administrat. Dar, totodată se observă și o tendință spre normalizare peste 2-3 luni post infecție. 
  • O parte din pacienții care au suportat forme grave și au primit tratament de lungă durată, ceea ce înseamnă inclusiv administrarea antibioticilor, au dezvoltat complicații cum este Clostridium difficile – o infecție severă cu potențial letal. Iar, cealaltă parte a dezvoltat diferite forme sau grade de disbioze intestinale.
  • Unii pacienți, în timpul infecției cu COVID-19, au dezvoltat complicații cardiovasculare: dereglări de ritm și miocardite, ultimile fiind mai rar întâlnite. 
  • După efectuarea testelor funcționale cum sunt spirograma, mersul de 6 minute, CT pulmonar, la majoritatea pacienților a fost identificată afectarea pulmonară. Cei care au suportat forme clinice mai severe au avut schimbări importante atât funcționale, cât și imagistice. Din observațiile noastre, îmbucurător este faptul că, aceste modificări, în mare parte, se reduc treptat după 2-3 luni, schimbările fiind reversibile.

Consecințele observate de pe urma infecției sunt mai grave decât cele apărute în cazul unei gripe sau pneumonii? 

O pneumonie de etiologie bacteriană la o persoană tânără sau fără comorbidități se rezolvă în 7-10 zile fără a lăsa careva consecințe. 

Gripa este o afecțiune virală, care poate afecta pe oricine, indiferente de vârstă. Chiar și așa, sunt persoane care se înscriu în categoria celor vulnerabili, în special atunci când vorbim despre complicații severe cauzate de gripă. Aici e cazul să discutăm despre persoanele de peste 65 de ani, cele care au afecțini cronice cum este diabetul, astm-ul sau bolile de inimă. La fel de fragile în fața gripei sunt femeile însărcinate și copiii mici, sub 5 ani. Majoritatea persoanelor care fac gripă se vindecă relativ repede, de la câteva zile, la mai puțin de două săptămâni. Există însă și persoane care dezvoltă complicații ușoare până la severe, care pot pune viața în pericol, precum: pneumonie virală sau acutizare, decomnesarea maladiilor existente. 

Atât gripa sezonieră, cât și infecția cu noul coronavirus sunt provocate de viruși și se manifestă printr-un șir vast de simptome. Ambele pot duce la manifestări clinice mai grave cu anumite complicații și consecințe. 
În cazul gripei, avem însă un avantaj – există medicamente antivirale cu eficiență confirmată. 

Pentru dvs., cum a fost experiența în cadrul proiectului? 

A fost solicitant, dar a fost o experiență despre care cu siguranță voi vorbi încă foarte mult timp. Pe parcursul acestui proiect am cunoscut multe istorii, unele dintre care m-au marcat cu adevărat. Mă refer la pacienții cu forme grave. Aceste cazuri au fost discutate în cadrul unor conferințe clinice, în comun cu profesorul Botnaru, șeful disciplinei de Pneumologie și Alergologie și Oxana Munteanu, conferențiar, pulmonolog. Drept urmare se făceau concluzii și se ofereau recomandări de conduită și tratament specializat. 

Așa cum majoritatea pacienților aveau modificări pulmonare, indicațiile au fost complexe, începând cu administrarea glucocorticosteroizilor sistemic, inhalator sau combinat, până la folosirea bronhodilatatoarelor în diferite combinații. Fiecare caz a fost abordat nu doar din prisma patologiei pulmonare cauzate de infecția cu SARS-COV2, dar au fost analizate comorbiditățile și particularitățile clinice individuale. La fel, a fost efectuată analiza retrospectivă a conduitei terapeutice a pacienților tratați, ceea ce ne-a permis formarea opiniei proprii în acest sens.